loučit
/[ˈlou̯t͡ʃɪt]/
Czechverb
Definitions
- 1.to say goodbye
Synonyms & related words
Etymology
Inherited from Old Czech lúčiti, from Proto-Slavic *lǭčìti.
Forms
- rozloučitperfective
- loučitinfinitive
- loučitiinfinitive
- loučenínoun-from-verb
- loučímfirst-person • indicative • singular
- loučímefirst-person • indicative • plural
- -first-person • imperative • singular
- lučmefirst-person • imperative • plural
- loučíšindicative • second-person • singular
- loučíteindicative • plural • second-person
- lučimperative • second-person • singular
- lučteimperative • plural • second-person
- loučíindicative • singular • third-person
- loučíindicative • plural • third-person
- -imperative • singular • third-person
- -imperative • plural • third-person
- loučemasculine • present • singular
- -masculine • past • singular
- loučícfeminine • neuter • present • singular
- -feminine • neuter • past • singular
- loučíceplural • present
- -past • plural
Conjugation
Infinitive:loučit, loučiti
| I | loučím |
| we | loučíme |
| you (sg) | loučíš |
| you (pl) | loučíte |
| he/she/it | loučí |
| they | loučí |
I
loučím
we
loučíme
you (sg)
loučíš
you (pl)
loučíte
he/she/it
loučí
they
loučí