křičet
/[ˈkr̝̊ɪt͡ʃɛt]/
Czechverb
Definitions
- 1.to shout
- 2.to scream (to make the sound of a scream)
Forms
- křiknoutperfective
- křičetinfinitive
- křičetiinfinitive
- -noun-from-verb
- křičímfirst-person • indicative • singular
- křičímefirst-person • indicative • plural
- -first-person • imperative • singular
- křičmefirst-person • imperative • plural
- křičíšindicative • second-person • singular
- křičíteindicative • plural • second-person
- křičimperative • second-person • singular
- křičteimperative • plural • second-person
- křičíindicative • singular • third-person
- křičíindicative • plural • third-person
- -imperative • singular • third-person
- -imperative • plural • third-person
- křičemasculine • present • singular
- -masculine • past • singular
- křičícfeminine • neuter • present • singular
- -feminine • neuter • past • singular
- křičíceplural • present
- -past • plural
Conjugation
Infinitive:křičet, křičeti
| I | křičím |
| we | křičíme |
| you (sg) | křičíš |
| you (pl) | křičíte |
| he/she/it | křičí |
| they | křičí |
I
křičím
we
křičíme
you (sg)
křičíš
you (pl)
křičíte
he/she/it
křičí
they
křičí